Александри Николай Николаевич
| Дата рождения | 17.05.1859 |
|---|---|
| Дата смерти | 17.02.1931 |
| Возраст | 71 |
| Захоронение | |
| Страна | Республика Молдова |
| Населенный пункт | Кишинев |
| Кладбище | Армянское Кладбище |
Николай Александри (рум. Nicolae Alecsandri) - адвокат, главный редактор газеты “Cuvantul Moldovenesc”. Самый возрастной депутат Сфатул Цэрий. Открыл первое заседание парламента, как самый возрастной депутат. Голосовал за объединение МДР и Румынского Королевства. На момент голосования ему было 59 лет. Захоронен на территории Армянского Кладбища в Кишиневе.
Захоронение
Координаты: 47°00'40.4"N 28°49'52.3"E
Связанные захоронения
Фотогалерея
Общий вид
26.10.2021
Документы
Биография
Alexandri Nicolae Nicolaevici (n. 17.05.1859, satul Voronovița, judeţul Hotin 17.02.1931, Chişinău) - de confesiune creştină ortodoxă, fiul lui Nicolae Gheorghievici Alecsandri. A avut în proprietate pământ pe moșia Voronovița din județul Hotin. Conform datelor deținute de Gh. Bezviconi, N.N. Alecsandri a fost educat în casa lui N.V. Leonard. După absolvirea Liceului de Băieți Nr. 1 din Chişinău în 1881, a intrat la Universitatea din Sankt Petersburg, apoi a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Novorossia. La revenirea în Basarabia, N.N. a început să facă jurnalism. Ulterior s-a pasionat de ideile lui L.N. Tolstoi, pe care l-a vizitat la lasnaia Poleana.
( În însemnările doctorului Duşan Makoviţchi (a locuit la Iasnaia Poliana între anii 1904–1910) e descrisă întâlnirea de la 7 martie 1906, a lui N. N. Alexandri cu idolul său spiritual.
Primind drept moştenire de la unul dintre unchii săi moşia Voronoviţa din judeţul Hotin, Nicolae Alexandri, împreună cu o altă adeptă a ideilor marelui prozator, Eleonora Stamo (1860-1936), au organizat în anul 1902 o colonie de tip tolstoian pe mica sa moșie Voronovița-Hotin (200 de hectare). Această colonie de tolstoiști a cunoscut o înflorire deosebită în anii 1907–1908, când însuşi Lev Tolstoi intenţiona să vină încoace să împartă bucuria traiului şi muncii în comun.)
În anii 1913-1917 a fost redactor-editor al ziarului „Cuvânt moldovenesc" pe care a început să-l editeze cu ajutorul lui P. Halippa, C. Murafa şi cu susținerea financiară a lui V. Stroescu. E posibil ca în anul 1915 el să fi scos la Chişinău ziarul „Slovo" („Cuvântul").
1917
Şi-a dat concursul la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc. De asemenea, a activat în cadrul Comisiei Şcolare Moldoveneşti de pe lângă Zemstva Gubernială a Basarabiei. Constituită la începutul lunii mai 1917, această comisie a contribuit la naţionalizarea învăţământului din Basarabia.
27 martie 1918
Petre Haneş în însemnările sale „Basarabia – autonomia, neatârnarea şi unirea cu România” îi schiţează portretul lui Nicolae Alexandri în culorile cele mai calde: „...Corul preotului Berezovschi cântă într-un colţ al sălii „Deşteaptă-te, române”, care pentru întâia oară răsuna în Basarabia. Mulţi deputaţi erau cu ochii în lacrimi. Bătrânul care prezida în clipa aceasta înălţătoare se chema Nicolae Alexandri. Un caracter blând, o fire împăciuitoare, un adevărat moldovean, crescut în doctrina lui Tolstoi”.
Între 21.11.1917 şi 27.11.1918 a fost deputat al Sfatului Ţării, organ al puterii de stat din Basarabia, în care el era preşedinte al consiliului decanilor de vârstă. Pe 27.03.1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România.
În acea zi istorică Nicolae Alexandri afirma: „...Cea dintâi asupra căreia a căzut norocul este Basarabia, care astăzi se uneşte cu România. Binecuvântat fie ceasul în care în minţile noastre s-a născut ideea de Unire! Urmările ei vor fi dintre cele mai binefăcătoare. Istoria va scrie acest act solemn cu litere de aur în paginile ei. Să dea Dumnezeu ca acest act istoric să fie un sunet de alarmă pentru unirea tuturor provinciilor româneşti răzleţite. Cu Dumnezeu şi într-un ceas bun!”
A fost căsătorit cu fiica locotenent-colonelului Vasili Nikolaevici Teplov din Vilna, Maria-Magdalina.
Un timp, tinerii au locuit la Petersburg, apoi la Chişinău. Anumite divergenţe au făcut ca familia să plece în Elveţia, la Lozan. Au avut trei copii: Lev, Vasile şi Tatiana (.+1985). Despre raporturile sale cu familia, Nicolae N. Alexandri a avut o discuţie şi cu Lev Tolstoi.
„Când noi, – L.N. Dimitriev, Krupschi şi eu – ne apropiam deja de casă, am spus, că am şi eu un Lev Nicolaevici, fiul meu de 18 ani.
– Dar în ce relaţii sunteţi? – s-a interesat L.N.
– Nici un fel de relaţii. Eu demult m-am despărţit de familia care locuieşte peste hotare…”.
Prima revoluţie rusă trece pe alături. Un timp locuieşte la Voronoviţa, după aceea în Elveţia, unde se afla familia sa, din Elveţia trece în Anglia – aici îl vizitează pe prietenul lui L.N. Tolstoi – Vladimir Certkov. Revine la Chişinău. Organizează traducerea operelor lui Tolstoi în româneşte.
Este obsedat de gândul că trebuie să dea cititorului basarabean pagini din învăţămintele lui L. Tolstoi. Şi el, bărbatul cu capul albit de ani, se hotărăşte să plece în România, la Bucureşti şi la Iaşi, să studieze graiul străbunilor. Limba vorbită la Iaşi o găseşte mai aproape de suflet şi se opreşte la universitatea din localitate unde audiază cursurile profesorilor de renume: Alexandru Xenopol, Alexandru Philippide, Ion Simionescu, Garabet Ibrăileanu ş.a. Tânărul său prieten, Pantelimon Halippa îl poartă prin saloanele ieşene, la întrunirile politice şi cele studenţeşti unde acumulează o veritabilă experienţă politică. Etapa ieşeană ce a ţinut aproape un an de zile şi pare să fi fost decisivă pentru momentul când s-a conceput editarea revistei şi a ziarului Cuvânt moldovenesc în 1913, în luna mai. N.N. Alexandri e responsabil în faţa autorităţilor, iar Pan Halippa se înhamă la carul redacţional.
De remarcat că experienţa obţinută la Cuvântul moldovenesc a fost mai târziu de mare folos la fondarea şi redactarea publicaţiilor: Sfatul Ţării, Naşe slovo, Bessarabscoe slovo.
Caracterul lui pare să capete o trăsătură nouă, neştiută până acum. În ochii celor care îl cunosc, el nu mai este doar un fidel adept al lui Tolstoi, Alexandri e un luptător convins pentru drepturile moldovenilor basarabeni. Petre V. Haneş în însemnările sale Basarabia – autonomia, neatârnarea şi unirea cu România, îi schiţează un portret în culorile cele mai calde: „La ceasurile 12, deputaţii şi toţi cei de faţă se strâng în sala de şedinţe, înghesuindu-se frăţeşte pe scaunele aflătoare acolo. La banca prezidenţială ia loc un respectabil bătrân, cu părul alb, cu barba albă, şi rosteşte blând cuvintele: „Şedinţa Sfatului Ţării este deschisă”. Întreaga asistenţă se scoală în picioare şi aplaudă furtunos. Corul preotului Berezovschi cântă într-un colţ al sălii Deşteaptă-te, române, care pentru întâia oară răsună în Basarabia. Mulţi deputaţi erau cu ochii în lacrimi.
Bătrânul care prezida în clipa aceasta înălţătoare se chema N. Alexandri. Un caracter blând, o fire împăciuitoare, un adevărat moldovean, crescut în doctrina lui Tolstoi”. A votat Unirea din 27 martie 1918.
Dincolo de calmul ce-l caracteriza, Nicolae N. Alexandri ducea o viaţă interioară foarte încordată, dramatică chiar.
1921
Senator, apoi vicepreşedinte al Senatului în Parlamentul României, iar în 1925 senator în opoziţie.
Decepţionat, după 1925 se retrage din viaţa politică şi se ocupă iarăşi de traducerea operelor lui L.N. Tolstoi.
În 1931 Nicolae Alexandri se stinge din viaţă în colţişorul său retras din strada Ion Inculeţ, Vila Cerchez din Chişinău. I s-au făcut funeralii naţionale. Este înhumat în Cimitirul Ortodox Central din Chişinău.
Este curios faptul că atunci când a venit la patul bolnavului ce se stingea din viaţă, preotul Vasile Guma a întâlnit acolo un rabin şi un pastor luteran… Se părea că religiile lumii veniseră să-i dea ultima binecuvântare eminentului urmaş al lui Tolstoi – lui Nicolae N. Alexandri…